Nestemate oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur (III)

August 21st, 2011
Sf. Ioan Gura de Aur
Sf. Ioan Gură de Aur,
Basorelief Constantinopol sec. XI
(expus la Muzeul Luvru)

        La slujba de mai înainte şi la cea de dinaintea aceleia, am luat un text din Apostol şi am folosit întreaga predică explicând acel text. Mă voi strădui ca şi astăzi să vorbesc tot despre acel text. O fac înadins, spre folosul dragostei voastre, nu spre laudă de sine. Nu ca să mă arăt bogat în idei şi studios, ci ca să vă descopăr înţelepciunea lui Pavel şi să deştept râvna voastră! De aceea vă vorbesc. Că adâncul priceperii lui iese la lumină mai bine când ne izvorăsc dintr-un singur text atâtea râuri de gânduri. Şi voi, cunoscând că doar dintr-un singur cuvânt al Apostolului puteţi scoate o bogăţie nespusă de înţelepciune, nu veţi mai citi în grabă epistolele, ci, hrăniţi cu aceste nădejdi, veţi fi atraşi să cercetaţi, cu multă râvnă, fiecare cuvânt din epistolă. Dacă un singur text ne dă prilejul să vorbim trei zile, câtă bogăţie de gânduri nu va ţâşni dintr-o întreagă pericopă, studiată cu de-amănuntul? Cei care scot aurul din mine nu încetează cu săpatul până ce nu scot tot aurul din mină; apoi, cu mult mai mult noi trebuie să fim cu mai multă tragere de inimă şi mai râvnitori în căutarea cuvintelor dumnezeieşti. Că şi noi săpăm căutând aur, nu aur material, ci duhovnicesc. Nu lucrăm în minele pământului, ci în minele Duhului. Căci mine de aur şi izvoare sunt epistolele lui Pavel! Sunt mine, pentru că ne dau o bogăţie mai preţioasă decât cel mai scump aur! Sunt izvoare, pentru că nu seacă niciodată. Dimpotrivă, cu cât scoţi din ele, cu atât izvorăsc mai mult. Iar dovadă strălucită este tot timpul de până acum. De la Pavel şi până acum au trecut deci cinci sute de ani; în tot acest timp, mulţi scriitori, mulţi predicatori şi exegeţi au dezvăluit multe gânduri din epistolele lui Pavel; şi totuşi, n-au secătuit bogăţia cuprinsă în ele. Că bogăţia lor nu-i materială. De aceea nu se termină, cu toată mulţimea mâinilor celor care sapă în aceste mine, ci, dimpotrivă, creşte şi prisoseşte. Dar pentru ce vorbesc despre cei de până acum? Câţi predicatori nu vor vorbi după aceştia, şi după aceia iarăşi alţii! Iar bogăţia nu va înceta de a izvorî, şi nici minele nu vor secătui. Da, sunt duhovniceşti, şi ele din fire nu secătuiesc nicicând.
[…]
        Ideea pe care vreau să o spun dragostei voastre este adâncă şi are nevoie de o minte pătrunzătoare şi de un suflet viu. De aceea, vă rog să urmăriţi cu mare luare-aminte cele ce am să vă spun. Osteneala e a mea, dar al vostru câştigul. Dar, mai bine spus, nici osteneala nu-i a mea, ci e darul harului Duhului; iar când Duhul descoperă, nu osteneşte nici predicatorul şi nu ostenesc nici ascultătorii. Descoperirea uşurează totul. Să fim, dar, cu mare luareaminte. De veţi urmări cea mai mare parte din predică, dar veţi scăpa, din neatenţie, o mică parte, nu veţi mai cunoaşte frumuseţea întregului, căci aţi întrerupt şirul ideilor. După cum călătorii care nu cunosc drumul au nevoie de conducători, iar dacă, din pricina neatenţiei lor, îşi pierd conducătorul, nu le mai este de nici un folos povăţuirea de mai înainte, cu toate că au fost însoţiţi cale lungă, ci se opresc neştiind încotro să se îndrepte, tot aşa şi cei care urmăresc pe un predicator: dacă le fuge gândul puţin în altă parte, cu toate că au fost atenţi la toată predica, pierd şi şirul, şi nu mai pot urmări până la sfârşit ideile. Ca să nu păţiţi aşa, urmăriţi-mă cu aceeaşi atenţie tot timpul predicii, până ce vom ajunge la sfârşit.




Sf. Ioan Gură de Aur, “Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie. Despre tăria credinţei. Despre propovăduirea Evangheliei” – Editura I.B.M.B.O.R. 2006

“Iarăşi, la aceleaşi cuvinte:«Dar având acelaşi duh al credinţei, precum este scris»; şi pentru ce primim toţi îndeobşte cele bune; şi despre milostenie”


Jertfe omeneşti în religiile păgâne(I). Galii

June 18th, 2011
Căderea îngerilor
Căderea îngerilor

Întreg poporul galilor este cu totul în puterea superstiţiilor şi din această pricină cei care sînt atinşi de boli grele, sau cei care iau parte la lupte şi se află în mijlocul primejdiilor — fie că aduc jertfe omeneşti, fie că se leagă s-o facă, folosind ca slujitori ai acestor jertfe pe druizi. În credinţa lor, pentru a răscumpăra o viaţă de om, mînia zeilor nemuritori nu poate fi îmblânzită decît printr-o altă viaţă omenească şi asemenea ceremonii de sacrificiu sînt instituite la ei în mod public. Alţii au nişte momîi uriaşe, ale căror mădulare, împletite din nuiele, le umplu cu oameni vii ; după ce le dau foc, cei dinăuntru îşi dau sufletul cuprinşi de flăcări. Jertfirea celor care au fost prinşi furînd sau tîlhărind sau făptuind alte fărădelegi, o socotesc mai plăcută zeilor nemuritori, dar dacă nu se află destui din aceştia, ajung să jertfească chiar şi nevinovaţi.
[…]
Înmormîntarea este, în raport cu gradul de civilizaţie a galilor, strălucită şi somptuoasă ; toate cîte se socoteşte că le îndrăgea răposatul cînd era viu le aruncă în foc, chiar şi animalele, şi pînă cu puţin înainte de data acestei povestiri, într-o ceremonie dreaptă şi deplină, chiar sclavii şi clienţii despre care ,se ştia sigur că răposatul i-a iubit se ardeau, împreună cu dînsul.

Read the rest of this entry »


Scrisoarea Sfântului Ioan Gură de Aur trimisă din exil către episcopul Chiriac, aflat şi el în exil (II)

March 20th, 2011
Aducerea la Constantinopol a moastelor Sf. Ioan Gura de Aur

Aducerea la Constantinopol
a moaştelor Sf. Ioan Gură de Aur

“Mai de folos era ca soarele să-şi oprească razele lui decât să tacă gura lui Ioan”

        Şi asta e o rânduială a Stăpânului, că i-a pus pe păcătoşi cu pedepsele lor fată în faţă cu drepţii cu răsplătile lor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască unii pe alţii. Atunci, fiecare mucenic îl va vedea pe tiranul lui şi fiecare tiran îl va vedea pe mucenicul pe care l-a chinuit. Nu sunt cuvintele mele. Ascultă ce zice înţelepciunea: “Atunci va sta cu multă îndrăznire dreptul înaintea feţei celor ce l-au necăjit pe el” [20]. Read the rest of this entry »


Scrisoarea Sfântului Ioan Gură de Aur trimisă din exil către episcopul Chiriac, aflat şi el în exil (I)

February 6th, 2011
Mâna dreaptă a Sf. Ioan Gură de Aur

Mâna dreaptă a
Sf. Ioan Gură de Aur

“Dacă vrea împărăteasa să mă surghiunească, surghiunească-mă! “Al Domnului este pământul şi plinirea lui“. Dacă vrea să mă fierăstruiască, fierăstruiască-mă! Isaia îmi este pildă. Dacă vrea să mă înece în mare, mi-aduc aminte de Iona. Dacă vrea să mă arunce în cuptor, am pe cei trei tineri care au suferit la fel. Dacă vrea să mă dea fiarelor sălbatice, mi-aduc aminte de Daniel, care a fost aruncat în groapa cu lei. Dacă vrea să mă omoare cu pietre, omoară-mă! Am pe Ştefan, întâiul mucenic. Dacă vrea să-mi ia capul, să mi-l ia! Am pe Ioan Botezătorul! Dacă vrea să-mi ia averile, să mi le ia! “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, gol mă voi întoarce“. Pe mine mă îndeamnă Apostolul: Dumnezeu nu caută la faţa omului; şi: Dacă aş plăcea încă oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.

        [1]Haide să-ţi storc iarăşi buboiul tristeţii, să-ţi împrăştii gândurile care au adus norul acesta! Ce te întristează, ce te amărăşte? Că e cumplită furtuna şi amar prăpădul care a cuprins Biserica? Aceasta o ştiu şi eu, nu te contrazic. Read the rest of this entry »


Sfântul şi filozofii

January 8th, 2011
st-serapion-the-sindonite.jpg
Sf. Serapion Sidonitul

        Acest stareţ, râvnitor cu duhul şi cu adevărat sărac, după multe călătorii, a mers în Elada şi a petrecut în Atena trei zile. Acolo, neputând să capete de la cineva pâine, a flămânzit, fiindcă nimeni nu-i da nimic; iar să cumpere, nu avea cu ce, că, ascultând cuvântul lui Hristos, niciodată nu purta vreun ban de aramă, nici pungă nu avea, nici cojoc şi nici altceva, decât numai sindonul cel rupt, cu care îşi acoperea goliciunea trupului. În ziua a patra, flămânzind foarte tare, a stat în cetate, la un loc foarte înalt, şi a început a plânge şi a striga: “Bărbaţi ai Atenei, ajutaţi-mă”. Şi s-au adunat la el filozofii, care erau mai mari în cetate şi l-au întrebat: “De unde eşti bătrânule ? Şi de ce suferi ?” Iar el a zis: “Cu neamul, sunt egiptean, şi, de când am ieşit din patria mea, în trei datorii am căzut; deci, doi datornici m-au lăsat, neavând ce să ia de la mine, iar al treilea, încă nu mă părăseşte, ci îşi cere mereu datoria sa“. Iar filozofii l-au întrebat: “Cine sunt datornicii tăi şi care este cel ce te tulbură ? Spune nouă ca să te ajutăm”. Atunci stareţul le-a zis: “Din tinereţe m-a tulburat pofta trupească, iubirea de arginţi şi foamea pântecului. Deci, de cele două dintâi, m-am izbăvit şi nu mă mai tulbură, pentru că nu poftesc plăceri trupeşti, nici averi nu-mi trebuie, dar flămânzirea nu vrea să mă lase. Că este a patra zi, astăzi, de când n-am mâncat şi nu încetează a mă supăra pântecele, cerând datoria cea obişnuita de hrană“. Deci, unii din filozofi, socotind că grăieşte cu înşelăciune, i-au dat un galben. Şi-l urmau de departe, vrând să vadă ce face cu galbenul acela. Iar el, luând acel galben, a alergat la vânzătorul de pâine şi, punând galbenul înaintea acelui ce vindea, a luat o pâine şi s-a dus şi nu s-a mai arătat în cetatea aceea.
        Atunci filozofii au cunoscut că, adevarat, bărbătul acela este îmbunătăţit.
Deci, au dat pentru pâine preţul cel cuvenit vânzătorului, iar galbenul lor l-au luat înapoi.

Proloagele, 14 mai, Sfântul stareţ Serapion Sidonitul ( +388 )


Nestemate oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur (II)

November 7th, 2010
Potir - Man. Putna
Potir – Mânăstirea Putna

        Mă bucur când vă văd că alergaţi să ascultaţi dumnezeieştile cuvinte; este pentru mine aceasta cea mai mare dovadă a sporirii voastre celei după Dumnezeu. Că, după cum foamea este semn de sănătate trupească, tot aşa dragostea de cuvintele duhovniceşti este semn de sănătate sufletească. Mă bucur doar de ceea ce văd, totuşi mă tem că n-am să pot da nimic vrednic de această dorinţă. La fel şi o mamă care are un copil la sân suferă când izvoarele laptelui nu-i pot da hrană cu îmbelşugare; dar, cu toate că are lipsă de lapte, îi dă totuşi copilului sânul; iar copilul îl ia, îl trage la el, îl suge, încălzeşte cu gura pieptul rece şi scoate mai multă hrană decât are sânul; mama suferă că o doare sânul, dar nu-l respinge pe copil; e mamă, şi preferă să sufere orice decât să sufere cel pe care l-a născut. Dacă mamele îşi iubesc atât de mult copiii, apoi cu mult mai mult trebuie să fac asta cu dragostea voastră. Că mai fierbinţi sunt naşterile Duhului decât ale firii. Deci, chiar dacă hrana pe care v-o dau e tare săracă, totuşi n-am s-o dosesc, ci v-o pun în fată, aducându-vă tot ce am. Sunt puţine şi simple bucatele, dar vi le pun înainte. Read the rest of this entry »


Combaterea terorismului islamic

October 24th, 2010
Pr. Firmilian
Pr. Ierom. Firmilian Gherasim
Schitul Locurele, Judeţul Gorj

O problemă cu care se confruntă lumea contemporană este terorismul islamic.
Poziţia pe care o vedem de obicei în mediile politice este că trebuie să luptăm împotriva terorismului, dar nu avem nimic cu “musulmanii buni”.
Aici apare o problemă: definiţia “musulmanilor buni” diferă în funcţie de unghiul din care privim lucrurile.
Din punctul de vedere al religiei islamice, un musulman bun este un musulman care îşi îndeplineşte toate obligaţiile prevăzute de această religie. Una din aceste obligaţii este jihadul (războiul “sfânt” pentru răspândirea islamului). Aşadar, din punctul lor de vedere, musulmani buni sunt Ousama bin Laden şi ucenicii acestuia.
Pe de altă parte, din punctul nostru de vedere, un arab bun ar fi un arab care ne iubeşte sau măcar ne lasă în pace. Numai că acestea nu sunt valori ale islamului, ci ale creştinismului.
Vedem din cele spuse anterior că terorismul islamic nu este un accident, ci o parte integrantă a doctrinei musulmane şi de aceea, pentru combaterea lui nu sunt suficiente doar măsurile militare, ci este necesar şi un efort misionar de propovăduire a valorilor creştine în rândul populaţiei arabe.

Textul a fost publicat în blogul personal de Pr. Ieromonah Firmilian Gherasim de la Schitul Locurele.
Pr. Ieromonah Firmilian Gherasim este coautor, alături de monahul Ioan Vlăduca, al cărţii “Ortodoxia şi eroarea evoluţionistă”.

(sursa)


Nestemate oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur (I)

October 10th, 2010
Sf. Ioan Gura de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur
Hagia Sophia – Istanbul

        Văd că arătaţi multă râvnă ca să săvârşiţi cele ce v-am spus mai înainte. Pentru aceea şi eu arunc neobosit seminţele învăţăturii, având bune nădejdi pentru osteneala mea. Că şi plugarul se osteneşte când aruncă seminţele; dar când vede că pământul rodeşte şi ogoarele sunt pline de holde, uită ostenelile de mai înainte şi se pregăteşte pentru celelalte lucrări şi pentru păstrarea recoltei aşteptate. Şi totuşi, cu mult mai folositoare şi aducătoare de mai mult câştig este munca pe care o fac eu aici! Munca plugarului aduce belşug de roade materiale şi hrăneşte trupurile; munca mea, însă, aruncă învăţătura cuvintelor, înmulţeşte harurile Duhului, dă bogăţie sufletească, hrană necheltuită şi veşnică, ce nu se pierde şi nici nu se strică în timp, ci se păstrează printr-o nespusă purtare de grijă, desfătând sufletul. Acesta este câştigul ostenelilor mele, aceasta este bogăţia pe care o sădesc în sufletele dragostei voastre! Când văd că bogăţia aceasta creşte în voi, mă bucur necontenit, pentru că n-am aruncat în zadar seminţele, nu m-am ostenit fără folos, că am semănat într-un pământ roditor şi gras, în stare să aducă rod bogat.
Read the rest of this entry »


Cazul Petrache Lupu – Maglavit (II)

September 25th, 2010
voronet-judecata-de-apoi-3.jpg
Judecata de Apoi
Mânăstirea Voroneţ

Prima parte – Cazul Petrache Lupu – Maglavit(I)

8. Sărutarea mîinii

        După cum se ştie, aproape toţi credincioşii care vin în legătură cu Petrache Lupu îi sărută mîna cu toată cucernicia, iar el admite, fără ocol, acest act de venerare.
        Dar uneori faptul acesta prezintă şi o altă perspectivă. Aşa s-a întîmplat, de pildă, în toamna anului 1938, cînd ciobanul venise la Bucureşti. În cele cîteva zile ale şederii în Capitală, fiind poftit să vorbească parohienilor Bisericii Oborului Vechi, la vestea sosirii lui, lumea a umplut repede biserica, precum şi toată împrejurimea. La sfîrşitul vorbirii, Petrache Lupu a început să “binecuvînteze” mulţimea, şi cum parte dintre credincioşi i se prosternase, el a spus în faţa tuturor: “Fraţilor, nu mie îmi sărutaţi mîna, ci «moşului»”.
        Cuvîntul acesta ar putea trece la prima vedere drept o dovadă de smerenie. Cercetînd însă mai îndeaproape dedesubtul acestei idei, descoperim în realitate o altă latură. Mai înainte de toate, nici un sfînt, sau profet, sau mare cuvios, din cele mai străvechi vremuri şi pînă în ziua de azi, nu şi-ar fi îngăduit să ceară asemenea acte de venerare, închipuin-du-se pe ei ca “vase alese” şi sfinte ale lui Dumnezeu.
        Dar acest cuvînt mai cuprinde un înţeles, şi anume prevenirea hotărîtă că “moşului” i se sărută mîna. Cum însă “moşul” este o vedenie neidentificată, ba dimpotrivă se deduce că a fost o arătare a Necuratului, înseamnă că nu lui Dumnezeu I s-a sărutat mîna, ci şarpelui cel viclean, care a înnodat astfel atîţia creştini uşurateci şi prea lesne primitori de ispite, în mrejele lucrărilor lui.
Read the rest of this entry »


Cazul Petrache Lupu – Maglavit (I)

September 5th, 2010

voronet-judecata-de-apoi-3.jpg
Judecata de Apoi
Mânăstirea Voroneţ

        O muchie de cuţit, o culme ideală desparte neîncetat domeniile de manifestare ale celor două lumi nevăzute: de o parte Hristos cu mîntuirea şi odihna cea veşnică, de cealaltă Satana, cu adîncul Gheenei şi muncile cele veşnice. Iar haina sub care se îmbracă conţinutul fiecăreia din aceste lumi este tot… “blana de oaie“.
        Sînt interesante, în această privinţă, unele cugetări ale d-lui Costin Deleanu ( “Ideea românească”, XI -1935, II – 1936 “Pătru Lupu-Maglavitul”) care, deşi convins în acea vreme de esenţa mesianică a minunii de la Maglavit, releva totuşi următoarele:
         “În această luncă a chinuiţilor şi plîngerilor, vindecările minunate sînt fapte precare ce pot fi valorificate adevărat numai de cei care suspină după ele. Căci minunile sînt fenomene de limită şi se petrec într-o zonă unde relativul şi absolutul se îngemănează, acolo unde numai virtutea poate respira”. Iar mai departe adaugă: “Între această lume orăşenească şi cea organic-românească a satelor este o deosebire esenţială, aceea dintre Toma şi restul ucenicilor. În vreme ce noi ne ducem să vedem dacă este sau nu minune, ţărănimea participă originar la faptul fantastic, fiind constitutivă în aceeaşi urzeală a minunii. Noi venim cu o mentalitate lucid exactă să constatăm o minune întîmplată în afară de noi, pe cînd ei, apropiindu-se, o poartă în inimă, aduc minunea cu dînşii. Căci puterile fantasticului, astăzi învolburate aievea, sînt păstrate din începutul acestei lumi originare în zonele latente ale conştiinţei sale istorice, sub forma miturilor folclorului etnic. Întreaga pătură etnică nu a fost altceva decît cutia de rezonanţă care sta gata să prindă şi să amplifice vestea minunatei arătări. În această lumină trebuie de înţeles şi fenomenul de generalizare care a întovărăşit mistica maglaviteană”.
Read the rest of this entry »