O nouă competiţie


Sf. Nicolae Velimirovici

        Mîntuitorul a coborît din ceruri pentru a înnoi omul vechi, pentru a-l renaşte dinlăuntrul lui, pentru a-l transforma în ceva cu totul nou, tot aşa cum El a transformat pîinea şi vinul în trupul şi sîngele Său. Şi încă. Pentru ca vechea competiţie în a face rău să o transforme într-o competiţie în a face bine.
Sf. Nicolae Velimirovici, “Tărîmul inaccesibil”

        Ce mai e nou, mă întreb. Ce mai e nou în lumea asta veche, Spas Spasovici?
        Numai Hristos.
        Toate celelalte s-au învechit şi din cauza înnoirilor frecvente s-au ros, precum o curea veche la o roată. Încă un pic şi cureaua s-ar fi rupt şi roata lumii s-ar fi oprit, dar a apărut Hristos.
        Ce a apărut pe lume împreună cu Hristos?
        O logică nouă, o forţă nouă, orizonturi noi, dar şi noi competiţii.
        Cît de important e ca totul să se reînnoiască de la temelie, tot atît de important e ca de la temelie totul să devină bun – totul ce vine în lume cu El şi prin El. Pentru că multe din ceea ce oamenii numesc nou sînt lipsite de bunătate. Cu atît mai mult, cu cît lucrurile nici nu sînt noi, ci doar nişte lucruri vechi cîrpite sau vopsite. Mîntuitorul a coborît din ceruri pentru a înnoi omul vechi, pentru a-l renaşte dinlăuntrul lui, pentru a-l transforma în ceva cu totul nou, tot aşa cum El a transformat pîinea şi vinul în trupul şi sîngele Său. Şi încă. Pentru ca vechea competiţie în a face rău să o transforme într-o competiţie în a face bine.
        Omul nou este începutul omenirii şi noua competiţie este începutul unei societăţi noi. Pentru că, atît timp cît oamenii rămîn aceiaşi, totul e vechi; şi caleidoscopul istoriei arată numai licăriri noi ale unui conţinut vechi, destrăbălat. Şi tocmai conţinutul vechi, destrăbălat al sufletului omenesc îi obligă pe oameni să se întreacă în a face rău.
        Dirijor al acestei străvechi competiţii este acel tată al minciunii veşnice care îi ademeneşte pe oameni cu o fericire falsă, promiţîndu-le raiul pe pămînt, iar acest rai pămîntesc nu e altceva decît Tărîmul inaccesibil. Cuceritorii lumii păcăliţi de el mureau ca nişte criminali, bogaţii mureau ca cerşetorii, tiranii ca nişte robi dispreţuiţi, mîndrii slujitori ai fericirii ca nefericiţii, cei care dispreţuiau lucrurile sfinte ca sinucigaşii, seducătorii şi seducătoarele ca nişte nebuni.
        In ce constă noua competiţie?
        Dacă cineva e evlavios şi se dedă întru totul rugăciunii, iar tu încerci să devii şi mai drept, şi mai corect, asta înseamnă noua competiţie.
        Sau dacă cineva e smerit şi blînd, şi făcător de pace, şi curat la suflet, iar tu tinzi să îi devii egal sau să îl depăşeşti, oare nu e asta competiţia în numele binelui?
        Dacă tu eşti îndurător şi ajuţi, mărinimos şi ierţi, viteaz şi aperi, atunci tu participi la această competiţie a oamenilor sfinţi.
        Dacă tu îi tratezi pe oameni aşa cum ai vrea să te trateze ei pe tine, atunci eşti printre cei mai demni. Dacă tu te-ai umplut de dragoste pentru Hristos, răstignit pentru tine, şi eşti gata să-i dedici viaţa, ca o răsplată, şi eşti gata să mori pentru El, atunci te-ai depăşit pe tine însuţi în timp şi spaţiu şi ţi-ai asigurat un loc printre apostoli şi mucenici în împărăţia nemuritoare a cerului.
        Dacă prin credinţă, rugăciune şi urmare a celor mai buni creştini vei distruge orice rău din interiorul tău şi vei spori bunătatea în gînduri, simţiri şi fapte, atunci vei deveni un exemplu al omului nou şi un învăţător pentru cei aflaţi la început de cale.

        Dacă e să numim faptele lui Hristos revoluţie, atunci aceasta e o revoluţie remarcabilă în istoria lumii. Deoarece Conducătorul acestei revoluţii a dorit să-şi verse sîngele său, şi nu un sînge străin pentru Idealul Său, pentru Împărăţia Sa. Golgota a fost mărturie acestui fapt. Atunci douăsprezece milioane de îngeri au fost gata să Îl scape de moarte şi să-i învingă pe duşmanii Lui văzuţi şi nevăzuţi. Astea sînt toate noi pentru lumea veche.
        Alexandru Macedon şi Cezar, Baiazid şi Tamerlan şi, din păcate, botezaţii Filip al II-lea, şi Friedrich, şi Bonaparte, ca mulţi alţii, şi-au clădit împărăţiile pe sînge străin, străduindu-se să nu şi-l verse pe-al lor. Tot aşa încearcă să procedeze şi unii dictatori contemporani, care, ig-norînd lecţiile istoriei, încearcă să îi întreacă pe alţii în a face rău… De aceea îi şi găseşte pe ei răul, de aceea vor fi înscrişi în lista duşmanilor lui Hristos. Iar imperiile construite de ei vor fi răsturnate doar printr-un simplu gest divin. Şi vor fi măturaţi din calea pe care duce Hristos omenirea, şi vor fi transformaţi în ruine, ca şi împărăţiile precedente construite prin teroare.
        Revoluţia lui Hristos a creat o societate frăţească: frăţia oamenilor noi, pentru care a murit Hristos. Ideea frăţiei creştine cuprinde şi libertatea, şi egalitatea.

* * *

         Haideţi să întoarcem două-trei file ale istoriei contemporane. In ultimii treizeci de ani, în Europa au avut loc două revoluţii sîngeroase: revoluţia franceză şi re­voluţia rusă. Revoluţia franceză şi-a exprimat programul prin trei cuvinte: libertate, egalitate, fraternitate. Aşadar, frăţia era pe ultimul loc. De atunci, revo­luţia franceză se chinuie să realizeze doar ideea libertăţii, iar ideea egalităţii şi cea a frăţiei încă nu au ajuns la ordinea zilei.
        Revoluţia rusă a reuşit să realizeze altă idee a revoluţiei franceze, cea a egalităţii, iar ideile despre libertate şi fraternitate le-a trecut sub tăcere.
        Dar revoluţia nu numai că nu a realizat nici pînă în ziua de azi egalitatea între oameni, dar a mai împărţit poporul rus în trei caste: casta celor ghiftuiţi, casta celor nesăţioşi şi casta celor înfometaţi. Sau: casta celor cu drepturi depline, a celor cu drepturi puţine şi a celor fără drepturi.
        De ce ambele revoluţii care au avut loc în lumea creştină puneau ideea frăţiei pe ultimul loc sau o desconsiderau total, ca pe o Cenuşăreasă a ideilor?
        Răspunsul e clar. Pentru că ambele revoluţii au fost ateiste, ambele negau existenţa lui Dumnezeu. Iar cînd e negat Dumnezeu, atunci nu mai e logic să vorbeşti nici despre frăţia oamenilor. Unde nu există un Tată comun, acolo nu e nici frăţie. E ridicol să spunem oamenilor că noi sîntem fraţi, cu toate că nu avem un tată pentru toţi.
        Aşadar, acolo unde nu e recunoscut un Tată unic al tuturor oamenilor, acolo nu e nici frăţie. Unde nu există frăţie, acolo e loc pentru o continuă ură, pentru nemulţumiri şi pentru vechea şi fatala competiţie în a face rău. De aceea eu cred că ambele revoluţii europene au început greşit, punînd pe ultimul loc ceea ce trebuia să fie pe primul. Şi, cînd revoluţionarii atei mai pronunţau din cînd în cînd cuvîntul „frăţie”, ei nu aveau în vedere adevărata frăţie, ci o frăţie utilitară, subînţelegînd prin frăţie unirea oamenilor pe principiul cotei de asociat, organizată după principiul lor. Dacă însă acei conducători ai revoluţionarilor din ambele revoluţii europene ar fi pus ideea frăţiei pe primul loc, ei nu şi-ar fi făcut numele de ocară prin săvîrşirea atîtor atrocităţi. Ce e de făcut?
Trebuie schimbat locul cuvintelor şi spus aşa: fraternitate, libertate şi egalitate. Sau simplu – fraternitate. Şi atîta ar fi de ajuns. Pentru că acolo unde există frăţie, acolo vor fi şi libertate, şi egalitate.
        Dar nu e uşor să schimbi locul acestor cuvinte. Acesta ar putea deveni scopul celei de a treia revoluţii.
        Această a treia revoluţie, la drept vorbind, a început mult mai timpuriu decît cele două revoluţii europene. Ea a început cu mult înaintea secolului al XX-lea. Şi ea continuă şi încă va continua. Logica acestei revoluţii e aceasta: Tatăl unic în ceruri, frăţia unică a oamenilor de pe pămînt şi doar o singură competiţie între oameni – competiţia de a face bine.

Sfântul Nicolae Velimirovici, “Tărâmul inaccesibil”
Editura Cathisma, 2007

Taramul inaccesibil

Nota editurii:

        Tărîmul inaccesibil ne relatează povestea unui proces din lagărele naziste. O „poveste pentru maturi”, cum însuşi autorul îşi subintitulează cartea. Este povestea unei prietenii reţinute, nemărturisite dintre Spas Spasovici, un sîrb ortodox, fost profesor de istorie, şi un ofiţer SS care încearcă să-i prelungească viaţa lui Spas, folosindu-se de legile de fier ale Reichului. A reuşit sau nu, aceasta trebuie să o afle cititorul…

        Nicolae Velimirovici, episcop de Ohrida (supranumit, pentru ferventa sa, „episcopul sîrbilor”), este una dintre cele mai proeminente figuri ale Ortodoxiei din secolul XX. A fost prizonier la nazişti, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că nuvela de faţă este o mărturisire autobiografică. Vlădica se arată, în această scriere, un bun cunoscător al tehnicilor literare moderne, ceea ce conferă cărţii de faţă un loc aparte în imensa moştenire literară pe care a lăsat-o. Recent, episcopul Nicolae Velimirovici a fost trecut în rîndul sfinţilor. Aţi mai citit vreodată o nuvelă scrisă de un sfînt? Citiţi-o si veţi trăi o deosebită satisfacţie intelectuală şi duhovnicească.

Comments are closed.