Un “Founding Father” Anti-Hristos

de Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Pr. Gheroghe Calciu
       Aminteam , cu un alt prilej , că Thomas Jefferson, autorul Declaraţiei de Independenţă, cel de-al treilea Preşedinte al Americii, s-a opus din toate puterile ca numele lui Iisus Hristos să apară în Constituţia Americană. Numele generic al lui Dumnezeu – God – apare de foarte multe ori, dar Iisus nu apare niciodată, de unde se vădeşte nu numai necredinţa lui Jefferson , dar şi influenţa puternică asupra contemporanilor săi , care i-au acceptat propunerea. Vom lămuri aici de ce această opoziţie şi care au fost consecinţele ei istorice.
       Thomas Jefferson era fiul unui bogat proprietar de pământ din Virginia, aparţinând “nobilimii” americane, cu o dotaţie intelectuală deosebită, care l-a lansat de timpuriu în viaţa politică – la început în cea a statului Virginia, apoi şi în conducerea federală. S-a implicat în toate mişcarile legate de propulsarea Americii spre statutul de mare putere şi , mai ales , spre construirea unui guvern central puternic, care să aibă autoritate asupra statelor şi care să controleze orice mişcari de opoziţie faţă de guvern.
       În jurul anului 1780 , fermierii din New England, după ce prosperaseră în răstimpul războiului cu Anglia ( vânzând alimente, în mod egal , armatelor americane, engleze şi franceze ) , sărăciseră pe timp de pace şi ajunsesera sa se răscoale, sub conducerea unui fermier numit Shay, împotriva guvernului central. Nu erau decat 600 de fermieri , dar răscoala lor a fost atat de surprinzătoare încât a creat panică generală. Camerele legislative au votat în pripă o armată de circa 1600 de oameni care să-i înfrângă pe rebeli. Statul Massachusetts a venit cu o armată de 4000 de oameni pentru a-i înfrunta pe aceiasi răsculaţi şi a-l prinde pe Shay. Fermierii s-au refugiat în munti, dar au fost hăituiţi şi ucişi.
       Jefferson se afla pe atunci în Franţa, care era în plină revoluţie , şi , pe cât se pare , se molipsise el însuşi de avântul revoluţionar şi de violenţa cu care se desfăşurau evenimentele. Iată ce scria el guvernului american, cu privire la revolta fermierilor : “Luaţi armele!… Ce înseamnă un mic numar de vieţi pierdute într-un secol sau două? Pomul libertaţii trebuie împrospătat , din când în când , cu sângele patrioţilor şi al tiranilor. Acesta este îngrăşământul lui natural”.
       În lumina acestei scrisori, ne explicăm multe din actele lui Jefferson: şi ataşamentul său faţă de poziţia pe care o avea , şi inconsecventa sa privind sclavia negrilor (1) , şi atacul direct îndreptat împotriva lui Hristos( la care ne vom referi în cele ce urmează), şi duritatea sa faţa de cetăţenii nemulţumiţi de guvern ( duritate pe care mai cu seamă guvernele pretins democrate au practicat-o împotriva propriilor cetateni (2) , dar şi cruzimea aproape unică a armatelor americane împotriva popoarelor pe care le-au atacat ( fapt confirmat recent şi de monstruosul spectacol al războiului din Iugoslavia).
       Jeffreson, ca de altfel mai toţi Părinţii Fondatori ( Founding Fathers), făcea parte din masonerie, care se angajase, în acea vreme , la distrugerea monarhiilor din Europa, deoarece acestea se socoteau “de drept divin”, revendicându-şi o origine de natură transcendentă şi o stabilitate dincolo de vicistitudinile istoriei. Revoluţia franceză proclamase deschis lupta împotriva credinţei şi a Bisericii, declarând la un moment dat drept Zeiţa a raţiunii pe o actriţă celebră a vremii, care era adorată şi purtată în procesiuni, precum altădată Sfânta Fecioara. Această schimbare de zei, prin care raţiunea umană era declarată suprema lege socială , a dus la cea mai sinistră lozincă a Revoluţiei franceze ( urmată de ororile cele mai monstruoase, pe care , poate, numai revoluţia comunistă rusă le-a depăşit): “Cu maţele ultimului popă îl vom spânzura pe ultimul rege!”.
       Jefferson a fost un fiu devotat al masoneriei, care doreşte impunerea unui Dumnezeu-Arhitect, un Mare meşter care a organizat lumea din ceea ce satana crease deja, adică din materia amorfă. Opoziţia sa cea mai mare a fost faţă de persoana lui Iisus Hristos, Care-L adusese pe Dumnezeu în lume, Care luase chipul nostru omenesc si le vorbise oamenilor in propriul lor limbaj, dezvăluind taina Sfintei Treimi, atât cât era necesar mântuirii. Depaşind cu aproape 200 de ani rebeliunea aripii stângi a diferitelor secte creştine din vremea noastră , care neagă dumnezeirea lui Iisus, Jefferson, cu lipsa de respect a organizaţiei masonice faţă de tot ceea ce lumea ( şi, mai ales, creştinismul) a realizat în mod tradiţional , încearcă să declare că Noul Testament ( ca şi cel Vechi, de altfel) nu este decat o colecţie de legende care îneaca sub valul lor singurul aspect valabil în aceste carţi: învăţătura morala a lui Iisus Hristos.
       Acest Părinte Fondator al Americii şi-a conceput cu o ireverenţă totală planul său de a distruge în sufletul omului american ( şi , eventual , prin forţa brutală a unei Americi menite să conducă lumea, în sufletul întregii umanitaţi) imaginea lui Iisus ca Dumnezeu întrupat din dragoste pentru noi. Inţelegând că nu era deloc simplu să lupţi împotriva divinităţii , el s-a străduit să facă din Iisus un învăţător , un moralizator al lumii, chiar extraordinar, dar în nici un caz Fiul lui Dumnezeu.
       Este foarte posibil ca Jefferson să fi primit însărcinarea direct de la şefii săi masoni , care totuşi nu şi-au asumat nici un fel de participare făţişă la acţiunea lui Jefferson. În ultimii zece ani ai vieţii sale, Jefferson s-a aplecat , cu un zel vrednic de o cauza mai bună, asupra Noului Testament, pentru a-l purifica , chipurile, de orice “legendă pioasa”, pastrând numai ceea ce este “autentic” în litera lui. El nu s-a ocupat în nici un fel de Vechiul Testament , pentru care nu avea nici un fel de consideraţie, ci numai de Noul Testament. Inteligenţa sa deosebită , puterea de muncă uriaşă şi pregătirea intelectuală de exceptie l-au ajutat în această încercare distructivă , pană la urmă nereuşită. În profida tuturor acestor calitaţii , lucrarea demonică a lui Jefferson nu a avut consecinţe semnificative. Poporul american din vremea aceea era totuşi credincios , chiar dacă sectar, iar ataşamentul său faţă de Sfanta Scriptura l-a facut surd la “cântecul de sirena” al lui Jefferson.
       În studiul său , el a folosit diverse traduceri în limbile pe care le cunostea : greceşti, latineşti, franceze şi engleze ( King James version) , pe care le-a pus în paralel , le-a comparat, le-a epurat şi a scos la iveală un volum intitulat Iisus din Nazaret. De curând , cartea lui Jefferson a fost reeditată de Beacon Press, o cunoscută editură a Asociaţiei Unitariene Universaliste, rezultată din Asociaţia Bisericii Unitariene şi a celei Universaliste ( ceea ce oferă , cred , o idee destul de clară despre originea Asociaţiei ca oficină a francmasoneriei). Se ştie că Biserica Unitariana nu crede în Sfânta Treime, ci numai în Dumnezeu Tatal ( care ia când chipul lui Iisus , când pe cel al Sfantului Duh). Titlul noii versiuni a lui Jefferson Bible : The Life and Morals of Jesus of Nazareth.
       Din această “Biblie” vedem care erau criteriile de apreciere ale lui Jefferson privind persoana Mântuitorului şi adevărul de credinţă exprimat în cele patru Evanghelii. Din scrisorile trimise de autor unor prieteni sau unor membrii ai familiei sale , reiese ca el îl considera pe Sfântul Apostol Pavel drept principalul vinovat de coruperea învăţăturii lui Iisus , ca unul ce argumentează cel mai adânc ( teologic şi filozofic ) dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. În ce priveşte textul “Bibliei” lui Jefferson , aşa cum l-a fixat el din siluirea celor patru Evanghelii , subliniem , înainte de toate, opinia lui în privinta autorilor, pe care ii numeşte groveling authors şi …”minţi slabe”. El exclude orice fenomen supranatural din Evanghelii: minunile , vindecările, învierile din morţi, cea mai mică aluzie la faptul că Iisus ar fi fost Dumnezeu , sau că între El şi Dumnezeu ar fi fost vreo relaţie specială, inclusiv Naşterea din fecioară şi Invierea din morţi.
       Profesorul de istorie a religiilor de la Universitatea din Chicago, Martin E. Marty, spune că Jefferson a epurat din Sfintele Evanghelii orice miracol , orice metafizică şi orice mister, necruţând decât parabolele – nici pe acelea toate – şi aforismele. Jefferson , spune el , “s-a străduit să facă din Iisus un Socrate”.
       Într-o scrisoare pe care Jefferson i-a adresat-o preşedintelui John Adams , el scria : “Nu a fost deloc greu să separ adevărul de invenţie, căci totul era uşor vizibil , aşa cum lesne poţi distinge diamantele într-o movilă de gunoi” !!! În întelegerea lui Jefferson , cele patru Evanghelii nu sunt decât o grămadă de gunoi mistic , în care strălucesc diamantele învăţăturii morale a lui Hristos.
       Vă amintiţi de Ernest Renan , care a scris Viaţa lui Hristos? Şi acesta a contestat dumnezeirea lui Iisus , şi acesta a căutat să afirme că oricare dintre minunile menţionate în Evanghelii poate fi explicată raţional, fără vreun apel la miraculos , dar niciodată – deşi evreu la origine – nu a scris un singur cuvânt murdar împotriva autorilor celor patru Evanghelii. Niciodată nu i-a numit “minţi slabe” şi niciodată nu a afirmat că cele scrise de ei reprezintă o gramadă de gunoi în care scânteiază doar preceptele strict morale ale Mântuitorului. Or, într-o scrisoare către un alt prieten , fostul preşedinte afirma textual că ceea a lăsat de o parte nu erau decât absurdităţi , impostură , neadevăruri şi şarlatanism , sau ignoranţă vulgară, superstiţie , fanatism şi contrafacere.
       Semnificativ pentru noi este faptul că şi preşedintele Adams, care părea să fi fost un devotat creştin congregaţionist şi care participa de două ori la slujba duminicală din biserică, l-a încurajat pe Jefferson în “studiul său biblic”. De altfel , profesorul Allen Guelzo, de la Eastern College din Pennsylvania, afirma că teologia personală a lui Adams era foarte asemănătoare celei a lui Jefferson, amândoi exprimând un “dispreţ mutual” faţă de ortodoxia creştina. Atunci în ce a constat “creştinismul” Parinţilor Fondatori? În dispreţul faţă de credinţa creştina , în considerarea Noului Testament drept o “gramadă de gunoi” în care străluceau doar învăţăturile morale ale lui Iisus, Care nu era Fiul lui Dumnezeu , nici sfânt, nici măcar profet , ci un simplu moralist ?!
       Pornind de aici , înţelegem parcă mai bine fisurile Constituţiei Americane, care a favorizat şi continuă să favorizeze orice concepţie anticrestină ( ateism , sincretism, satanism etc. ) , iar creştinismului adevarat nu-i dă voie să-şi spună cuvântul decât în particular. Binecuvântarea Americii este însă aceea că populaţia continuă să fie religioasă , în ciuda miilor de organizaţii anticreştine. Când, în 1800, Jefferson a câştigat alegerile , populaţia creştina era speriată şi se spunea chiar că va fi nevoită să-şi ascundă Bibliile, pentru că noul preşedinte le va confisca, pentru a le înlocui cu “Biblia” lui . Jefferson însuşi s-a cam speriat de această apreciere a cetaţenilor americani asupra lui şi , într-o scrisoare adresată prietenului său Benjamin Rush , el se scuza , afirmând că avea o credinţă care ar fi fost foarte diferită , vezi Doamne, de sistemul anticreştin ce i se imputa.
Lupta aceasta dintre creştinismul adevărat şi falsul creştinism oficial american , instituit de Parinţii Fondatori de obedienţă masonica , va continua , cu consecinţe dezastruoase. America este pascută de a pieri prin propriile sale păcate.
       Anumiţi predicatori protestanţi americani consideră Statele Unite drept “Desfrânata cea mare”. Mi s-a părut exagerată această afirmaţie. Dar privind la ce se întamplă pe mapamond sub presiune americană – cea mai mare putere politică, militară şi economică din lume – care impune pretutindeni principiile sale de “libertate” şi “drepturi ale omului”, cu favorizarea viciilor celor mai aberante şi cu oprimarea susţinuta a creştinătaţii autentice, iar războaiele pe care le declanşează, însoţite de cele mai monstruoase ucideri, le declară drept “acte de justiţie”, încep să mă îndoiesc şi să mă întreb dacă acuzaţiile acestor predicatori nu sunt cumva , pană la urmă , adevarate…
       Imoralitatea răspândită în lume de puterea americană , satanismele care înfloresc la umbra ei , expansiunea perversă a tuturor viciilor, care fac din întreaga omenire o noua Sodoma, nu reprezintă oare semnele sfărşitului, triumful Antihristului , punerea pe tron a Marii Târfe ?

Note:

(1) Deşi Jefferson afirma că scalavagismul va aduce mari nenorociri asupra Statelor Unite, care vor trebui să plăteasca amar aceasta nedreptate, el o făcea numai cu titlu de umanism propagandistic şi , ca să spun aşa , naţional. În realitate, a continuat să-şi ţină sclavii în condiţii destul de grele , despărţind familiile după interesul său ( când a fost ales preşedinte, şi-a luat bucătăreasa – o negresă – cu el; când soţul sclav a fugit de pe moşia de la Monticello la Washington , să-şi vadă nevasta, Jefferson a dat ordin să fie trimis în lanţuri înapoi la Monticello).[sus]

(2) A se vedea represiunea bestială a lui Bill Clinton şi Janet Reno împotriva sectei davidiene de la Wako , Texas, unde aproape toţi baricadaţii au fost arşi de vii ( inclusiv , copiii!) , sau împuşcarea femeii separatiste în timp ce-şi alăpta copilul, la Blue Ridge , Texas.[sus]

“HOMO AMERICANUS o radiografie ortodoxa” , Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa 

Comments are closed.