Dialogurile ecumenismului

„Ecumenismul”, Sf. Mânăstire Paraklitu

Cocosul lepadarii
Cocoşul lepădării lui Petru,
frescă sec. XVI,
Mânăstirea Dobrovăţ

Dialogurile

       Ecumenismul , pentru a promova planurile sale , foloseşte multe mijloace. Dar cel mai folosit este dialogul.
       Nimeni nu neagă că Biserica Ortodoxa , prin firea ei , este deschisă dialogului. Dumnezeu întotdeauna vorbeşte cu omul şi Sfinţii Bisericii nu au lepădat niciodată comunicarea prin cuvânt cu lumea .
       Sfinţii , fiind conştienţi de comuniunea lor cu Dumnezeu , încercau , prin dialog , să transmită experienta adevărului pe care o trăiau . Pentru ei adevărul nu era un obiect de cercetare . Nu-l căutau , nu-l negociau , ci îl ofereau. Dacă dialogul nu îi ducea pe eterodocşi la lepadarea rătăcirii lor şi la primirea credinţei ortodoxe , nu-l mai continuau.
       Sfântul Marcu Eugenicul a discutat timp de doi ani cu papistaşii la sinodul de la Ferrara-Florenţa (1438-1439) , dar văzând înfumurarea , încăpăţânarea şi persistenţa lor în rătăcire , a întrerupt orice legatură cu ei, sfătuindu-i pe creştinii ortodocşi: „Să vă feriţi de papistaşi , precum se fereşte cineva de şarpe”.
       Un dialog cu teologii protestanţi de la Tubingen (1579) a început şi Patriarhul ecumenic Ieremia II, dar atunci când a vazut că dialogul nu aduce nici o roadă , l-a întrerupt. „Vă rugăm , le scria el , nu ne mai obosiţi…Mergeţi pe drumul vostru. Dacă vreţi, ne puteţi scrie, dar nu despre dogmele credinţei”.

Dialogurile ecumenismului

       Dialogurile ecumeniste contemporane diferă radical de cele ale Sfinţilor , pentru că se desfăşoară pe baza principiilor Bisericii extinse şi a minimalismului dogmatic. De aceea ele sunt neortodoxe şi neroditoare. Iar drept dovadă sunt cei aprope o sută de ani în care s-au ţinut dialoguri , dar care nu au oferit nimic important pentru unirea lumii creştine . Ci , dimpotrivă , au reuşit să-i dezbine pe ortodocşi.

Cele mai importante puncte ale patologiei dialogurilor contemporane sunt urmatoarele:

1.Lipsa mărturisirii ortodoxe

       La aceste dialoguri unii ortodocşi nu exprimă convingerea nezdruncinată a Bisericii Ortodoxe , că ea constituie unica Biserică a lui Hristos de pe pământ. De asemenea , ei nu arată tradiţia sfântă şi experienţa duhovnicească a Ortodoxiei , care diferă de tradiţiile si experienţele creştinismului apusean . Numai o astfel de poziţie , de mărturisire a Credinţei Ortodoxe ar putea face cunoscută şi roditoare prezenţa ortodoxă la aceste dialoguri.

2.Lipsa sincerităţii

       Lipsa mărturisirii ortodoxe împreună cu evidenta nesinceritate a eterodocşilor îngreuiază şi mai mult dialogul intercreştin şi îl arată lipsit de rezultate . De aceea de multe ori , fie se observă cedări reciproce superficiale , fie se foloseşte o limbă şi o terminologie cu dublu înţeles , cu scopul de a acoperi diferenţele dogmatice .
Dacă romano-catolicii ar fi fost sinceri , ar fi trebuit să declare cu limpezime cercurilor ecumeniste ceea ce accentuează credincioşilor lor , adică încăpăţânata lor alipire de infailibilitatea şi primatul papal . În felul acesta s-ar fi văzut clar şi felul cum visează ei unirea creştinilor : nu ca unitate de credinţă, ci ca supunerea tuturor sub stăpânirea papală. Pe langă aceasta s-ar fi adeverit constatarea că legislaţia papală pe de o parte constituie cea mai tragică schimbare a Evangheliei lui Hristos , iar pe de altă parte că foloseşte dialogurile pentru slujirea politicii ei expansioniste.
       Principala expresie a nesinceritaţii papistaşilor constituie întreţinerea şi întărirea Uniaţiei(1). Aceasta este o instituţie vicleană pe care papismul a folosit-o şi continuă să o folosească ca model de unire, în ciuda tuturor protestelor energice ale ortodocşilor şi cu toate că aceasta constituie astăzi piedica de bază în dialogurile bilaterale.
       Dacă şi protestanţii cei cu multe nume ar fi sinceri, ar trebui să declare cu onestitate că nu sunt deloc dispuşi să cedeze la principiile lor protestante de bază şi că , în cele din urmă, altele sunt motivele pentru care sunt nevoiţi să vina la dialog. De altfel aceasta o arată şi povârnişul pe care se rostogolesc “bisericile” lor (hirotonia femeilor, căsătoria homosexualilor etc.)

3. Supraaccentuarea dragostei

       Deoarece nesinceritatea şi oportunitaţile egoiste au otrăvit dialogurile , care au degenerat în nişte discuţii teologice interminabile şi neroditoare , ecumeniştii au schimbat tactica. De acum înainte dialogurile se numesc “Dialogurile dragostei” , atât din motive de senzaţie , cât şi pentru a ocoli stânca disputelor dogmatice. “Dragostea are cea mai mare importanţă” , accentuează ei. “Dragostea impune să ne unim , deşi există diferenţe dogmatice”.
       De aceea la dialogurile de astăzi nu se discută cele care despart , ci cele care unesc , astfel încât să se creeze un simţământ fals de unire şi de credinţă comună. La Sinoadele ecumenice , însă , Sfinţii Parinţi discutau totdeauna cele care despărţeau. La fel se întâmplă şi astăzi în orice dialog dintre părţile care au divergenţe: se discută cele care despart – de altfel din acest motiv se şi face dialogul – , iar nu cele care unesc.
       Pentru noi ortodocşii , Dragostea şi Adevarul sunt două înţelesuri nedespărţite . Un dialog al dragostei fară adevăr este mincinos şi nefiresc. În timp ce dialog al dragostei “în adevăr” înseamnă : Discut din dragoste cu eterodocşii pentru a le atrage atenţia unde au greşeli şi cum să fie povăţuiţi la adevăr. Dacă îi iubesc cu adevărat , trebuie să le spun adevărul , oricât de greu şi dureros ar fi el.

(1)Uniaţia este o formă politic-religioasă care a fost născocită de papism pentru occidentalizarea creştinilor din Răsărit. El a exploatat conjuncturile istorice dificile ale ortodocşilor şi i-a silit să se supună stăpânirii papale. Cu toate acestea i-a încurajat să nu-şi schimbe datinile (ţinuta clericilor , tipicul liturgic etc.) , astfel încât să creeze confuzie şi să promoveze propaganda papală.

„Ecumenismul”, Sf. Mânăstire Paraklitu, Editura “Evanghelismos”, Bucureşti 2004
pag.19

Sf. Marcu al Efesului

„Nimenea să nu stăpânească în credinţa noastră: nici Împărat, nici ierarh, ci numai unul Dumnezeu Care atât prin Sine cât şi prin ucenicii Săi, a predanisit-o nouă”

Sfântul Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului

Comments are closed.