Strania iubire a filocatolicilor

ecumenism       De obicei , cei care cer insistent sa ne unim (cu catolicii) sunt ateii şi puţin credincioşii.(…) În funcţie de poziţia pe care te situezi în raport cu această problemă , eşti declarat „progresist”, „cult”, „deschis la minte” sau , dimpotrivă , „retrograd” , „analfabet” , „încuiat” . Aşa zisa „opinie publică” , pe care tot ei au creat-o şi o alimentează , consideră că „un ortodox inteligent, care gândeşte „cu capul propriu” trebuie să tindă , negreşit, către unirea cu catolicii .
Pr. diacon Andrei Kuraev, fragment din „Provocările ecumenismului”

       Ocupându-mă în capitolul precedent de deosebirile spirituale catolice şi cele ortodoxe , n-am făcut-o pentru a-i incrimina pe „latini” si nici de a-i îndemna să-şi schimbe convingerile .Ci pur şi simplu , fiindcă mi se pare exagerată perseverenţa cu care jurnaliştii liberalişti din Rusia insistă pe ideea unirii dintre ortodocşi si catolici . În funcţie de poziţia pe care te situezi în raport cu această problemă , eşti declarat „progresist”, „cult”, „deschis la minte” sau , dimpotrivă , „retrograd” , „analfabet” , „încuiat” . Aşa zisa „opinie publică” , pe care tot ei au creat-o şi o alimentează , consideră că „un ortodox inteligent, care gândeşte „cu capul propriu” trebuie sa tinda , negreşit, către unirea cu catolicii . Ca raspuns la aceste presiuni , aş vrea sa arăt ca teologii ortodocşi – care cunosc ceva mai bine decat junalistii atât evoluţia teologiei apusene , cât şi pe a celei ortodoxe – sunt convinşi ca există serioase motive pentru a rămâne fideli vechii tradiţii creştine .
        Din păcate , conştiinţa contemporană nu se interesează nici măcar de evenimentele produse doar cu o singură generaţie în urmă . Spre deosebire de ea , viaţa în Biserică oferă nu numai sentimentul unei apartenenţe la Veşnicie , ci şi al participarii directe la istorie . Problema relaţiilor dintre ortodocşi şi catolici nu poate fi împinsă pe planul al doilea tocmai pentru că am fost o mie de ani împreună . Dar ce s-a întâmplat după aceea ? Şi de ce o eventuală unire iscă – tot după o mie de ani – atâtea speranţe optimiste , dar şi atâtea reţineri ?
        De obicei , cei care cer insistent să ne unim sunt ateii si puţin credincioşii. De regulă , persoane cărora li se pare că , în anumite privinţe , catolicismul ar fi mai „progresist” decât ortodoxia , prin aceasta înţelegându-se o atitudine mai conciliantă şi mai dispusă sa cedeze provocărilor societăţii laice , materialiste si anticreştine . Cei care pledează astăzi în Rusia pentru unire nu o fac atât pentru îmbogaţirea ortodoxiei cu practica şi experienţa intelectuală a culturii catolice , ci pentru ca spiritul concesiv al catolicismului apusean , ajuns astăzi pe o treaptă destul de înaltă , să pentreze în ortodoxie , prin unire , făcând-o mai „liberală” , mai „deschisă” , mai „cosmopolită” etc., etc.

„Provocările ecumenismului” , de Pr. diacon Andrei Kuraev, Editura Sophia 2006

pag. 155

Provocarile ecumenismului

Comments are closed.