Din învăţăturile Pr. Serafim Rose(I).Ce este istoria?

Parintele-Serafim-Rose
Pr. Serafim Rose
(icoană de precanonizare)

…oamenii de ştiinţă moderni tind să atribuie evenimentelor istorice cauze secundare, socotindu-le a fi cauzele reale. “Adevărata cauză”, spunea el, “este sufletul şi Dumnezeu: tot ce face Dumnezeu şi tot ce face sufletul. Aceste două lucruri realizează toată istoria; şi toate evenimentele exterioare – tratatele semnate, raţiunile economice care stau la baza nemulţumirilor maselor populare etc. – sunt cu totul secundare. În realitate, dacă privim istoria modernă, întreaga mişcare revoluţionară, este evident că factorul dominant nu este cel economic, ci feluritele idei ce intră în sufletele oamenilor, legate de construirea raiului pe pământ. Odată ce ideile ajung acolo, se întâmplă lucruri fantastice, pentru că problema este duhovnicească.
[…]
Istoria, la urma urmei, nu este o înşiruire cronologică de evenimente politice sau economice; este ceea ce se întâmplă în sufletele oamenilor, în bine sau în rău, şi abia după aceea se reflectă în evenimente exterioare.

[…]

       Pe lângă Cărţile minunilor, Părintele Serafim manifesta un interes deosebit şi pentru cartea datorită căreia Sf. Grigorie din Tours este cunoscut astăzi: Istoria francilor. Ca istoric, Sf. Grigorie a fost mult mai mult decât un simplu cronicar al unor fapte ca atare: el era un om duhovnicesc, cu o bogată experienţă şi înţelepciune, care căuta cursul general al istoriei. “La Sf. Grigorie”, scria Părintele Serafim, “putem vedea concepţia asupra întregului pe care oamenii de ştiinţă moderni au pierdut-o aproape cu totul” [1]. Odată, stând de vorbă cu fraţii şi cu surorile la masă, în trapeza mănăstirii, Părintele Serafim le-a explicat felul cum oamenii de ştiinţă moderni tind să atribuie evenimentelor istorice cauze secundare, socotindu-le a fi cauzele reale. “Adevărata cauză”, spunea el, “este sufletul şi Dumnezeu: tot ce face Dumnezeu şi tot ce face sufletul. Aceste două lucruri realizează toată istoria; şi toate evenimentele exterioare – tratatele semnate, raţiunile economice care stau la baza nemulţumirilor maselor populare etc. – sunt cu totul secundare. În realitate, dacă privim istoria modernă, întreaga mişcare revoluţionară, este evident că factorul dominant nu este cel economic, ci feluritele idei ce intră în sufletele oamenilor, legate de construirea raiului pe pământ. Odată ce ideile ajung acolo, se întâmplă lucruri fantastice, pentru că problema este duhovnicească. Chiar dacă vine de la diavol, este la nivel duhovnicesc, şi acolo, de fapt, se face istoria reală…
       Deci Sf. Grigorie priveşte istoria în mod corect, căci vede că există o cauză primă, adică ceea ce face Dumnezeu în istorie şi felul cum reacţionează sufletul la aceasta, iar cauza secundară sunt evenimentele obişnuite… El priveşte mereu în sus, nu în jos…”[2]

[…]

       Apoi îl citeşti pe Sf. Grigorie şi descoperi că întregul adevăr ortodox este cu totul firesc, că odinioară societăţi întregi se întemeiau pe el, şi că tocmai necredinţa şi creştinismul «actualizat» sunt profund anormale, iar nu creştinismul ortodox, care este moştenirea şi dreptul din naştere al Occidentului însuşi, de care s-a lepădat cu mult timp în urmă, atunci când s-a despărţit de una şi singura Biserică a lui Hristos, pierzând astfel cheia «secretului» care-l încurcă atât de mult pe savantul modern – secretul creştinismului autentic, care trebuie abordat cu o inimă înflăcărată de credinţă, şi nu cu detaşare rece şi necredinţă modernă, care sunt o anomalie a istoriei, iar nu ceva firesc omului [3] .

[…]

        Păr. Serafim era deosebit de interesat şi de mărturiile reprezentanţilor Rusiei prigonite, care reuşiseră să fugă sau fuseseră exilaţi în Occident. În 1974, când a apărut cartea lui Alexander Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, Părintele Serafim nu numai că a citit-o, ci a studiat-o ca pe un manual. Lungul său articol din Cuvântul Ortodox, dintr-o perspectivă duhovnicească, era probabil cea mai pătrunzătoare recenzie scrisă vreodată la această carte. “Arhipelagul Gulag“, scria el, “nu este o expunere politică… «Comunismul» ca atare este accidental pentru cumplitele evenimente descrise în carte; sceleraţii din această carte nu se comportă ca atare pentru că sunt comunişti, ci pentru că sunt victime ale unei ideologii mult mai adânci şi mai ucigătoare decât comunismul, o «ideologie» de a cărei semnificaţie prea puţini dintre ei sunt conştienţi, pentru că nu este ceva gândit în chip logic, ci mai degrabă ceva ce a devenit parte din sângele lor ca oameni ai «luminatului» nostru secol XX. Comunismul este pur şi simplu sistemul în care această «ideologie» mai adâncă a fost pusă în practică cu mai multă eficienţă”.
        Această ideologie, continua Părintele Serafim, nu este altceva decât nihilismul care, după Friedrich Nietzsche, va triumfa în secolul al XX-lea. “Arhipelagul Gulag“, afirma Părintele Serafim, “este istoria acestui «triumf al nihilismului», povestită de către cineva care l-a trăit…
       Soljeniţîn a scris într-adevăr «istoria secolului al XX-lea». Istoria, la urma urmei, nu este o înşiruire cronologică de evenimente politice sau economice; este ceea ce se întâmplă în sufletele oamenilor, în bine sau în rău, şi abia după aceea se reflectă în evenimente exterioare. În întreg secolul al XIX-lea au fost doar două asemenea «evenimente istorice»: progresul Revoluţiei mondiale, adică sporirea necredinţei în sufletele oamenilor; şi tentativa unei puteri de a o opri: Rusia ortodoxă – «eveniment» ce se vede şi în vieţile sfinţilor ortodocşi din veacul al XIX-lea, dar şi în acţiunile antirevoluţionare ale guvernului ţarist rus. Tot aşa, în secolul al XX-lea ni se vădeşte un singur eveniment istoric până acum: progresul ateismului revoluţionar (sau al antiteismului, ca să folosim cuvântul mai corect al socialistului Proudhon), odată ajuns la putere. Acţiunile celor ce s-au împotrivit temporar bolşevismului, fie din invidie (Hitler), fie din ipocrizie (aliaţii occidentali) nu sunt decât episoade istorice, nu evenimente; Soljeniţîn a scris cronica evenimentului istoric al secolului al XX-lea” [4] .

[1] Pr. Serafim Rose, “Orthodoxy in 6th Century Gaul”, în The Orthodox Word, nr. 72, 1977, p. 36; vezi şi Vita Patrum, p. 91.[sus]
[2] Pr. Serafim Rose, “In Step with Saints Patrick and Gregory of Tours”, pp. 270-271.[sus]
[3] Pr. Serafim Rose, “Orthodoxy in 6th Century Gaul”, în The Orthodox Word, nr. 72, 1977 p. 35; vezi şi Vita Patrum, p. 90.[sus]
[4] Pr. Serafim Rose, “Orthodox Bibliography: The Gulag Archipelago“, în The Orthodox Word, nr. 56, 1974, pp. 119-121. [sus]

Ierom. Damaschin, “Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose”
pag. 637, 635-636, 581-582

Comments are closed.