Predică la Săptămâna Mare
Cina cea de Taină
Iată, am ajuns la sfârşitul Sfântului Post de patruzeci de zile; am isprăvit bogăţia postului şi, cu harul lui Dumnezeu, am ajuns la liman. Asta, însă, să nu ne facă să ne trândăvim, ci să ne sârguim şi să priveghem încă şi mai mult. Pentru că şi corăbierii, după ce au străbătut nenumărate mări, cu pânzele întinse şi cu corabia plină până sus de mărfuri, îşi dau mai multă osteneală şi au mai multă grijă, atunci mai cu seamă, când e vorba să intre în port, ca nu cumva să izbească corabia de vreo stâncă şi să facă nefolositoare toată truda lor de mai înainte. Tot aşa fac şi alergătorii în stadion; atunci aleargă mai bine, când ajung la sfârşitul cursei, ca să ajungă la ţintă şi să dobândească laurii izbândei. Atleţii, apoi, după nenumărate lupte se întrec mai cu îndârjire când se dă lupta pentru cunună, ca să plece triumfători din stadion. Aşadar, după cum corăbierii, alergătorii şi atleţii îşi înmulţesc străduinţa şi luarea-aminte atunci când ajung la sfârşit, tot aşa se cade să facem şi noi, pentru că am ajuns şi noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, în Săptămâna Mare. Acum mai cu seamă să postim mai mult, să ne rugăm cu mai multă tărie, să ne mărturisim din inimă păcatele, să facem fapte bune, să dăm bogate milostenii, să fim buni şi blânzi, să facem orice faptă de virtute, pentru ca, ajungând în ziua Învierii cu aceste fapte bune, să ne bucurăm de dărnicia Stăpânului. Numim săptămâna aceasta Săptămâna Mare, nu pentru că zilele ei au mai multe ceasuri, că sunt alte săptămâni în care zilele sunt mai lungi, nici pentru că are mai multe zile, că şi aceasta are acelaşi număr de zile ca şi toate celelalte săptămâni.
– Atunci pentru ce numim săptămâna aceasta Săptămâna Mare?
– Pentru că mari şi nespuse sunt bunătăţile care ne stau în faţă în această săptămână. În săptămâna aceasta, războiul cel de veacuri s-a sfârşit, moartea s-a stins, blestemul a pierit, asuprirea diavolului s-a surpat, armele lui s-au sfărâmat, Dumnezeu cu oamenii S-a împăcat, cerul s-a deschis, oamenii s-au amestecat cu îngerii, cele despărţite s-au unit, zidul s-a luat, încuietorile s-au zdrobit, Dumnezeul păcii a împăcat pe cele de Sus cu cele de pe pământ. Aşadar, pentru aceasta numim noi săptămâna de acum Săptămâna Mare, pentru că în ea ne-a dăruit Stăpânul daruri foarte bogate. Asta e pricina că mulţi în săptămâna asta îşi înăspresc postul, prelungesc privegherile sfinte şi fac multe milostenii, arătând, prin cele ce fac, cinstea pe care o dau acestei săptămâni. Dacă Stăpânul ne-a dăruit în ea bunătăţi atât de mari, nu se cuvine, oare, ca şi noi să-I arătăm, cu ce putem, cinste şi respect? Chiar şi împăraţii, prin hotărârile ce le dau, îşi arată şi ei respectul pentru aceste sfinte zile: poruncesc să fie curmate toate treburile publice, să se închidă tribunalele, să fie oprite pricinile şi procesele, pentru ca toată lumea să se poată grăbi, în linişte şi tihnă, spre săvârşirea faptelor duhovniceşti. Şi nu numai atât! Împăraţii mai fac şi un alt dar: liberează pe cei închişi în temniţe şi imită, după omeneasca lor putere, pe Stăpânul lor. Că spun ei: “După cum Stăpânul nostru ne-a slobozit din temniţa cumplită a păcatelor şi ne-a dăruit nenumărate bunătăţi, tot aşa se cuvine ca şi noi să fim, pe cât putem, călcători pe urma iubirii de oameni a Stăpânului”. Vedeţi că fiecare din noi îşi arată, prin tot ce face, cinstea şi respectul pe care îl poartă zilelor acestea, care ne-au adus bunătăţi atât de mari? De aceea, vă rog, acum mai mult decât oricând, să alungaţi de la voi orice gând lumesc, şi să aveţi curat şi treaz ochiul minţii voastre. Aşa să veniţi aici! Nimeni din cei ce vin la biserică să nu târască cu el grijile lumeşti, pentru ca atunci când se întoarce acasă să ia cu el răsplată vrednică de ostenelile sale.
Sf. Ioan Gură de Aur, “Omilii la Facere” – Editura I.B.M.B.O.R. 2003,
vol. I, pag. 398