Scrisoarea Sfântului Ioan Gură de Aur trimisă din exil către episcopul Chiriac, aflat şi el în exil (II)

Aducerea la Constantinopol a moastelor Sf. Ioan Gura de Aur

Aducerea la Constantinopol
a moaştelor Sf. Ioan Gură de Aur

“Mai de folos era ca soarele să-şi oprească razele lui decât să tacă gura lui Ioan”

        Şi asta e o rânduială a Stăpânului, că i-a pus pe păcătoşi cu pedepsele lor fată în faţă cu drepţii cu răsplătile lor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască unii pe alţii. Atunci, fiecare mucenic îl va vedea pe tiranul lui şi fiecare tiran îl va vedea pe mucenicul pe care l-a chinuit. Nu sunt cuvintele mele. Ascultă ce zice înţelepciunea: “Atunci va sta cu multă îndrăznire dreptul înaintea feţei celor ce l-au necăjit pe el” [20]. După cum unui călător care merge pe arşiţă, ars de sete şi topit de foame, când dă de un izvor şi de o masă bogată cu tot felul de mâncăruri pe ea, dar este împiedicat de unul mai puternic să se atingă de masă şi să guste din mâncăruri, i se măreşte chinul şi suferinţa, că stă lângă masă, dar nu poate să mănânce, că stă lângă izvor, dar nu poate să bea, tot aşa şi în ziua judecăţii, cei necredincioşi îi văd pe sfinţi veselindu-se, dar nu pot să guste din masa împărătească. Dumnezeu vrând să-l pedepsească pe Adam, l-a pus să lucreze pământul în fata raiului, ca să aibă totdeauna durerea în suflet văzând în fiecare zi locul acela plăcut din care a ieşit. Da, aici nu ne întâlnim cu alţii, dar acolo nimeni nu ne împiedică să ne vedem unii pe alţii. Îi vom vedea pe cei ce ne-au surghiunit, aşa cum l-a văzut Lazăr pe bogat şi cum îi vor vedea mucenicii pe tirani, nu te întrista, dar! Adu-ţi aminte de cuvintele profetului, care spune: “Nu vă temeţi de ocara oamenilor şi nu vă lăsaţi doborâţi de hulirea lor; ca lâna de molii aşa se vor mânca, şi ca o haină se vor învechi” [21]. Gândeşte-te că Stăpânul a fost prigonit chiar din scutece, că Cel ce ţine lumea a fost aruncat în pământ barbar, fiindu-ne nouă pildă, ca să nu ne pierdem curajul în încercări. Adu-ţi aminte de patimile Mântuitorului! Câte ocări n-a suferit pentru noi! Unii îl numeau samaritean, alţii că are în El pe diavolul, că e mincinos şi profet mincinos. Spuneau: “Iată om mâncător şi băutor de vin” [22]; “Cu domnul dracilor îi scoate pe draci” [23]. Ce ai de zis când L-au dus să-L arunce în prăpastie şi când L-au scuipat în fată? Ce ai de zis când L-au îmbrăcat cu hlamidă, când L-au încununat cu spini, când se închinau Lui în bătaie de joc, când îl batjocoreau în tot felul? Ce ai de zis când îi dădeau palme, când L-au adăpat cu oţet şi fiere, când L-au lovit cu trestie peste cap, când îl târau câinii aceia setoşi de sânge? Ce ai de zis când era dus gol la patimi, când toţi ucenicii L-au părăsit, când unul L-a vândut, altul L-a tăgăduit, iar ceilalţi au luat-o la fugă, şi numai El stătea gol în mijlocul mulţimii aceleia? Că era atunci o sărbătoare care i-a adunat pe toţi. Ce ai de zis când L-au răstignit în mijlocul făcătorilor de rele, ca pe un făcător de rele, când stătea pe cruce neîngropat, că nici nu L-au coborât de pe cruce până ce nu L-a cerut cineva ca să-L îngroape? Adu-ţi aminte că nu I s-a făcut slujbă de înmormântare şi că au răspândit zvon rău împotriva Lui: cum că ucenicii L-au furat, că n-a înviat. Adu-ti aminte că şi apostolii au fost izgoniţi pretutindeni, că stăteau ascunşi şi nu puteau să se arate în oraşe. Adu-ti aminte că Petru a fost ascuns de Simon curelarul [24], iar Pavel, de o vânzătoare de purpură [25], că nu aveau încredere în cei bogaţi. Dar pe urmă toate s-au limpezit. Tot aşa şi acum, nu te întrista! Am auzit şi eu de flecarul acela, de Arsachie, pe care l-a pus împărăteasa pe scaunul episcopal, că i-a prigonit pe toţi fraţii care n-au vrut să aibă părtăşie cu el, pe mulţi dintre ei i-a aruncat în închisoare din pricina mea. Are înfăţişarea de oaie, dar este lup; are chip de episcop, dar este adulter. Că este adulteră femeia care trăieşte cu un alt bărbat cât timp bărbatul ei este în viaţă. Tot aşa şi acesta este adulter, nu cu trupul, ci cu duhul, că, fiind eu în viaţă, mi-a răpit scaunul Bisericii.
        Îţi trimit această scrisoare din Cucuson, unde a poruncit împărăteasa să fiu surghiunit. Multe necazuri am avut pe drum, dar n-am ţinut seamă de ele. Când am ajuns în Capadocia şi în Taurocilicia, au ieşit întru întâmpinarea mea multe cete de sfinţi părinţi, şi nu numai aceştia, ci şi mulţime de monahi şi monahii, care vărsau nemuritoare izvoare de lacrimi. Plângeau când vedeau că sunt dus în surghiun şi spuneau între ei: “Mai de folos era ca soarele să-şi oprească razele lui decât să tacă gura lui Ioan”. Acestea m-au tulburat şi m-au întristat, că-i vedeam pe toţi plângând pentru mine. De toate celelalte necazuri ce-am avut pe drum n-am ţinut seama. Tare bine m-a primit episcopul oraşului acestuia şi mi-a arătat multă dragoste, atâta dragoste încât, dacă ar fi fost cu putinţă şi dacă eu n-aş fi păzit canoanele, mi-ar fi dat scaunul lui episcopal. Te rog dar, stăruitor te rog, căzându-ti la picioare, aruncă jalea tristeţii tale, fă pomenire de mine în faţa lui Dumnezeu şi, te rog, răspunde-mi la scrisoare.

[20] Înţ. Sol. 5, 1.[sus]
[21] Is. 51, 7-8.[sus]
[22] Luca 7, 34.[sus]
[23] Matei 9, 34.[sus]
[24] Cf. Fapte 9, 43.[sus]
[25] Cf. Fapte 16, 14-15.[sus]

Partea a I-a: Scrisoarea Sfântului Ioan Gură de Aur trimisă din exil către episcopul Chiriac, aflat şi el în exil (I)

Comments are closed.