Cultura , ‘viţelul de aur’ al Europei

Sf. Nicolae Velimirovici

       Cultura a fost proclamată de către nebunii şi smintiţii Europeni maică a tuturor dumnezeilor noştri. Cultura mai presus de toate. Dacă cineva se leapădă de Dumnezeul cel viu, nimeni nu îl va osândi, dar de Cultură nu are voie să se lepede, va fi osândit, îl poate cineva ocărî pe Hristos cât vrea, şi nu va fi socotit învechit şi neînvăţat, dar dacă va defăima cineva Cultura, va fi considerat neisprăvit, neînvăţat şi nesocotit.
Sf. Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei si Jicei

       Fraţilor, toate căile lui Dumnezeu sânt drepte; toate căile oamenilor sânt strâmbe. Spunând acestea despre oameni, mă fac vrednic de-a fi îndată bătut cu pietre, dacă n’o voi dovedi. Căci defăimez întreg neamul omenesc, iar aceasta înseamnă miliarde şi miliarde de oameni, care au trăit de la Adam încoace sub acelaşi soare ceresc. Dar nu mă tem, căci poziţia mea în această împrejurare este îndreptăţită. Nimeni nu tăgăduieşte că toate căile lui Dumnezeu sânt drepte. Dar celor ce tăgăduiesc că toate căile omeneşti, în afara lui Dumnezeu, sânt greşite, le pot răspunde: Nu sânt eu întâiul ce adevereşte acestea, nici nu trebuie să dovedesc eu aceasta. Dumnezeu a spus-o cel dintâi, Evreii au dovedit-o, iar Europa a adeverit-o în faţa ochilor noştri.
       Cum că toate căile omeneşti sânt greşite, a arătat-o însuşi Domnul Dumnezeu, Ziditorul oamenilor, cu părintească întristare, în străvechiul letopiseţ al vremii, Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, stă scris: Şi văzând Domnul Dumnezeu că s’au înmulţit răutăţile oamenilor pre pământ şi cum că fieştecarele cugetă întru inima lui cu deadinsul spre răutăţi în toate zilele, s’a mâhnit Dumnezeu că au făcut pre om pre pământ, şi s’a căit.(1) Din această pricină a adus Dumnezeu potop de ape din care s’a izbăvit numai Dreptul Noe, pentru a duce mai departe neamul omenesc.Dar nici după potop, nici după mii de ani, oamenii n’au învăţat să lase căile lor strâmbe şi să umble pe calea Domnului.
       Nimeni nu poate dovedi aceasta mai bine decât Evreii. Dumnezeu a ales poporul Evreu să-i fie sfeşnicul în care va ţine mare lumină a adevărului înaintea tuturor celorlalte popoare. Dar acel sfeşnic se răsturna adesea în noroi şi se afunda adesea în apă. Nici un neam în istoria cosmosului înstelat nu a văzut atâtea minuni ale lui Dumnezeu, mari şi înfricoşate, ca neamul Evreiesc, dar totul a fost în zadar: acel neam a părăsit pentru totdeauna căile Domnului şi-a urmat căilor sale omeneşti, întunecoase, ruşinoase şi rău-mirositoare.
       Chiar şi întâia generaţie de Evrei care au văzut cu ochii lor minunile lui Dumnezeu lucrate prin Moisi în Egipt, cea care a trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, cea care a văzut cum curgea apă din stâncă şi care a mâncat pâine cerească, manna vărsată de Dumnezeu ca o faină din cer, în fiecare zi – vai!, nici măcar acea primă generaţie ce privea cu ochii şi asculta cu urechile nu a vrut să urmeze calea Domnului, ci a luat-o neîncetat pe căile sale ruşinoase şi întunecoase, ca o femeie ce-şi înşeală bărbatul.
       Aşadar, acea generaţie, martoră tuturor acelor nemaivăzute minuni, care la început îi aducea lui Dumnezeu cântare de mulţumire pentru slobozirea din robia egipteană, acea generaţie, pe când era în pustie, iar marele Moisl se îndepărtase puţin de ei, a turnat un viţel de aur şi s’a închinat acestui idol în locul lui Dumnezeu, zicând: Aceştia sânt dumnezeii tăi, Israile, carii te-au scos din pământul Eghipetului!(2) Deci viţelul de aur i-a scos din Egipt, viţelul de aur le-a dăruit atâtea minuni în Egipt şi-n pustie! Oare aveţi minte, voi, cei ce faceţi aşa? Da, avem, avem, chiar din cele ale minţii grăim, că nici un alt dumnezeu nu ne-a slobozit din robie şi nu ne-a scos din Egipt fără numai acest viţel de aur. Dar, întrebăm noi, cum v’a putut scoate din Egipt acest viţel de aur care nici pe sine nu se poate mişca, nici măcar o şchioapă, fără ajutorul oamenilor. Răspunsul fierbe şi şuieră: Nu întreba cum, nu întreba, să ştii doar că nu e nimeni altul afară de acest viţel de aur, nu ne-a scos din Egipt un alt dumnezeu, ci acest viţel de aur! Pentru aceasta, să aducem jertfe viţelului de aur şi să-i jucăm în jur, în cinstea lui.
       Veţi spune, fraţilor: Dar aceasta a fost demult, noi trăim astăzi în veacul European. Aveţi dreptate. E adevărat ce spuneţi. Dar să ştiţi că tocmai veacul European de după Hristos se aseamănă ca închinare la idoli cu veacul al douăzecilea înainte de Hristos. Precum atunci Israil, aşa în vremea noastră Europa a proclamat lucrurile cele moarte ca dumnezei. L-a lepădat pe Dumnezeu în numele căruia s’a botezat, Cel ce a scos-o din Egiptul cel diavolesc al nebuniei şi imoralităţii, l-a lepădat cu desăvârşire, şi şi-a făcut sieşi idoli din piatră, din lemn, din hârtie, din pâmânt şi din nenumărate alte lucruri pământeşti mute şi moarte. Pe toate acestea, pe tot acest Pantheon mut şi mort al său, Europa l-a numit cu un singur cuvânt: Cultură. Ce a fost pentru Israil viţelul de aur în pustie este pentru noul Israil, adică pentru Europa botezată, Cultura. Cultura a fost proclamată de către nebunii şi smintiţii Europeni maică a tuturor dumnezeilor noştri. Cultura mai presus de toate. Dacă cineva se leapădă de Dumnezeul cel viu, nimeni nu îl va osândi, dar de Cultură nu are voie să se lepede, va fi osândit, îl poate cineva ocărî pe Hristos cât vrea, şi nu va fi socotit învechit şi neînvăţat, dar dacă va defăima cineva Cultura, va fi considerat neisprăvit, neînvăţat şi nesocotit. Dar Cultura nu e altceva decât materie, praf, noroi, cenuşă.
       Fraţii mei, dacă vă veţi putea înălţa cu duhul chiar şi-un metru deasupra trupului, veţi vedea cum flacăra mâniei lui Dumnezeu arde fără cruţare oamenii şi popoarele ce umblă pe căile strâmbe, cum înghite toţi închinătorii la idoli, fie pe Evreii ce se închinau viţelului de aur, fie pe Europenii ce se închină gângavei Culturi. Foc şi pară, vifor şi furtună, întuneric şi bici, război şi boli, foamete şi viermi; c’un bici de zece ori mai mare loveşte Ziditorul cel batjocorit făpturile neînţelegătoare şi neruşinate. Aceasta se răsfrânge în războaiele Europene şi mondiale trecute. Iată lămurirea; iată tâlcuirea limpede.
       Conducătorii Sârbi au slujit ca ţârcovnic ai slujbei diavoleşti a Europei; au pregătit cădelniţa cu care Europa… (restul textului este ilizibil în manuscrisul original).
       De unde, atunci, mirarea că Europa a căzut şi Serbia s’a prăbuşit? Dacă veţi merge pe aceeaşi cale greşită, vi se va întâmpla la fel. Dacă vă veţi întoarce pe calea Dumnezeului cel drept, Ziditorul şi Mântuitorul vostru, veţi fi poporul Său şi veţi trăi în pace şi fericire. Amin.

(1) Fac. 6:5-6
(2) Ieş. 32:8

Sf. Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei si Jicei, “Prin fereastra temniţei”, carte scrisă în al Doilea Război Mondial , perioada detenţiei în lagărul Dachau

Comments are closed.