Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate

sf-nicolae-velimirovici.jpg

        Ţara noastră s’a destrămat – să zicem: slavă şi mărire Ţie, Dumnezeule! Ţara a renăscut – să zicem: iarăşi, slavă şi mărire Ţie, Dumnezeule! Căci de n’ar fi căzut ţara precum s’a rânduit, şi dacă ar mai fi dus-o încă douăzeci de ani, ar fi căzut poporul – şi aceea ar fi fost de fapt adevărata neno­rocire. Aşa de repede a început poporul să se strice, încât se năpustea către o pierzanie de neocolit. Ori pierderea statului, ori pierderea poporului. Dumnezeu a lovit la vremea potrivită ce este ieftin, pentru a păzi ce este mai de preţ. A căzut statul, a dăinuit poporul. Câtă vreme este familie, va fi şi casă – însă de nu vor mai fi familii, cine va reface casa năruită?
Sf. Nicolae Velimirovici, “Prin fereastra temniţei”

        Am mai spus că ne-am adunat azi pentru a aduce mulţumită deplină Ziditorului şi Tatălui nostru. De ce zic mulţumită deplină? Pentru că unii sânt obişnuiţi să dea mulţumită lui Dumnezeu doar atunci când Dumnezeu dăruieşte, dar nu şi când Dumnezeu ia; şi încă, să-i dea mulţumită numai când miluieşte, nu şi când mustră; şi încă, să-i dea mulţumită numai când Dumnezeu, asemenea unui doctor, ne oblojeşte rănile, dar nu şi când taie, cu un cuţit ascuţit, carnea putrezită din trupul nostru. O astfel de mulţumită îl mânie pe Dumnezeu. Căci totdeauna Dumnezeu are în vedere binele nostru din urmă, mântuirea noastră cea veşnică – şi atunci când dă, şi atunci când ia; şi atunci când miluieşte, şi atunci când mustră; şi atunci când oblojeşte, şi atunci când taie. Prin urmare, noi, ca făpturi înţelegătoare, sântem datori să aducem mulţumi­tă lui Dumnezeu întotdeauna şi pentru toate, după cum porunceşte cu înţelepciune Apostolul Pâvel: [Să fiţi] mulţămind pururea pentru toate lui Dumnezeu şi Tatal,[1] şi încă înnoieşte într’o altă epistolă: întru toate mulţămiţi[2]. Şi marele stâlp al Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ioan Gură de Aur, spune astfel despre acest lucru: Cine rabdă suferinţa mulţămind Domnului, primeşte cununa muceniciei. Iar despre mucenicii ortodocşi ştim că dădeau slavă şi mulţumită lui Dumnezeu când chinuitorii îi biciuiau şi junghiau, şi îi duceau la tăierea capului. Încă şi cuvântul acesta este al lui Gură de Aur: Nimic nu e mai sfânt decât gura ce în scârbe ridică mulţumire lui Dumnezeu.
        Aşadar, este drept şi după cuviinţă să aducem deplină mulţumită lui Dumnezeu. În starea noastră, o deplină mulţumită ar fi dacă Îi vom mulţumi lui Dumnezeu atât pentru căderea ţării noastre, cât şi pentru iz­băvirea ei din nenorocire; atât pentru robie, cât şi pentru slobozire; atât pentru grozăviile pe care le-am trăit, cât şi pentru bucuria ce o trăim; atât pentru cele pierdute, cât şi pentru cele câştigate; atât pentru acea cumplită noapte însângerată, cât şi pentru această luminată şi senină dimineaţă a noii zile.
        Ţara noastră s’a destrămat – să zicem: slavă şi mărire Ţie, Dumnezeule! Ţara a renăscut – să zicem: iarăşi, slavă şi mărire Ţie, Dumnezeule! Căci de n’ar fi căzut ţara precum s’a rânduit, şi dacă ar mai fi dus-o încă douăzeci de ani, ar fi căzut poporul – şi aceea ar fi fost de fapt adevărata neno­rocire. Aşa de repede a început poporul să se strice, încât se năpustea către o pierzanie de neocolit. Ori pierderea statului, ori pierderea poporului. Dumnezeu a lovit la vremea potrivită ce este ieftin, pentru a păzi ce este mai de preţ. A căzut statul, a dăinuit poporul. Câtă vreme este familie, va fi şi casă – însă de nu vor mai fi familii, cine va reface casa năruită?
        Iată din nou ţara noastră! Iată din nou scumpa libertate! Slavă şi laudă Ţie, Doamne, pentru darul Tău, rugăciunea Ta şi negrăita Ta iubire de oameni. Lăsaţi-mă, însă, din locul acesta sfânt şi înfricoşat, să vă vestesc cu tărie un cuvânt cumplit: Dacă vom fi din nou ticăloşi şi ne vom lepăda de Dumnezeu, aşa cum am mai făcut, Dumnezeu va bate şi ţara şi nea­mul, şi se vor prăbuşi şi una şi alta pe veci. Şi vom fi spre râsul, pomenirea şi pilda altora.
        Ajută, Doamne, tuturor, şi Sârbilor, să se pocăiască, să se îndrepte şi să se curăţească de păcate, şi să Te proslăvească pe Tine, Dumnezeu şi Tatăl, pe Care Îl slăvesc toate oştile cereşti ale îngerilor şi drepţilor. Amin.

Note:
[1] Efeseni 5:20[sus]
[2] I Tesaloniceni 5:18[sus]

“Prin fereastra temniţei”, Sfântul Nicolae Velimirovici, episcopul Ohridei si Jicei
Editura Predania, 2007

prin-fereastra-temnitei.jpg

Comments are closed.